După cum cel mai probabil știți, randamentul panourilor fotovoltaice este strâns legat de cantitatea de lumină care ajunge la celulele fotovoltaice. Astfel, cu cât sunt mai murdare cu atât energia electrică produsă este mai puțină, iar scopul montării lor își pierde din utilitate. Din cauza unghiului de montaj, cu siguranță praful și alte lucruri se vor depune pe panouri, obturând pătrunderea luminii; iar în unele orașe sau în funcție de ce lucrări se întâmplă în zonă, acest lucru se va întâmpla mult mai repede. Dacă locuiți de exeplu în București sau în apropierea orașului București, dacă locuiți într-o zonă unde se construiește, sau sunt străzi neasfaltate, sau aveți copaci în apropiere etc, toate acestea vor influența cât de repede se vor murdări panourile dumneavoastră fotovoltaice.
Pe lângă murdăria care se depune pe panouri, mai este vorba și de zăpada care se depune în timpul iernii.
Aceste probleme sunt resimțite mai ales toamna și iarna, când unghiul de incidență al soarelui afectează mai mult modul cum lumina ajunge la celule fotovoltaice și în concluzie, randamentul. De aceea, este cu mult mai necesar, în aceste perioade, ca suprafața panourilor să fie curată și clară.
De fapt, toate aceste lucruri, la fel ca altele ce țin de avantaje și dezavantaje, trebuiesc cântărite la achizițonarea sistemelor de panouri fotovoltaice. Panourile fotovoltaice au nevoie de întreținere permanentă, așa cum un autovehicul are, de exeplu. Există investiții ulterioare care trebuie făcute, indiferent că o să vă ocupați personal de curățare sau nu. Cu toate că dacă doriți să le curățați personal, va trebui să țineți cont de câteva lucruri.
De ce o firmă de acoperișuri?
Având o experiență îndelungată în montarea de acoperișuri și învelitori, cunoaștem modul în care sunt alcătuite stuctural și îmbinate. Aceste cunoștințe ne ajută ca în timpul curățării panourilor fotovoltaice să prevenim deteriorarea învelitorii și a structurii acoperișului. Acest lucru este de o importață foarte mare din moment ce aceste curățări vor fi repetate destul de multe ori pe perioada de viață a panourilor fotovoltaice, care probabil, prin înlocuire, vor avea aceiași perioadă de viață cu a acoperișului. Fiecare acoperiș are o structură aparte, și în concluzie, unele zone mai vulnerabile decât altele. De exeplu, țigla metalică este montată pe șipci, iar pășirea în punct unde țigla nu este este atât de bine susținută prin structură, poate duce la deformarea ei. De asemenea, țigla ceramică se poate disloca la pășire șamd. Mai grav este că astfel de incidente pot duce la infiltrații ulterioare, care vor necesita investigații și remedieri, de cele mai multe ori de către specialiști.
Desigur, lucrurile devin și mai complicate iarna, după o ninsoare, atunci când, pe lângă faptul că învelitoarea nu este la vedere, este și alunecoasă.
Iar toate aceste operațiuni vizează curățarea suprafeței de protecție a panourilor solare, cât și condițiile de lucru (suprafața se udă, devine alunecoasă) îngreunează concentrarea asupra protecției învelitorii, a structurii acoperișului și a dumneavoastră.
Iar aceasta ne aduce la subiectul siguranței, care nu poate fi neglijat, desigur. Sănătatea și integritatea dumneavoastră sunt mai importante ca orice altceva. Nu credem că cineva își permite să alunece sau cadă de pe un acoperiș, indiferent de înățimea acestuia. Curățarea ar trebui făcută în condiții de siguranță specială și specifice lucrului la înălțime și pe planuri înclinate, eventual cu stabilitate precară, cu este iarna sau la udarea suprafeței. Atunci când se decide curățarea panourilor fotovoltaice trebuie ținut cont de toate aceste aspecte, iar lucrurile trebuie făcute într-un mod profesionist și corespunzător.
Toate acestea sunt motive pentru care o firmă de acoperișuri cu experința și expertiza ca ROOFiO, este o alegere potrivită pentru curățarea panourilor dumneavoastră solare, într-un mod profesionist, așa cum spuneam, cu soluții și kit-uri speciale pentru curățarea panourilor fotovoltaice.
Putem de asemenea asigura curățarea panourilor fotovoltaice pentru parcuri fotovoltaice.
Dacă sunteți interesat de acest serviciu, vă rugăm să ne contactați.